Peru, Aprilie 2022

Un traseu destul de complet, plecand din Lima, spre lumea incasa, cu oprire la Nasca.

Ziua 1 – Lima – o surpriza neasteptata

Dupa 12 ore in avion, una juma cu formalitatile vamale si inca una in traficul din Lima, am ajuns in cartierul lor select Miraflores dupa 8 seara.
Dar ne-am aruncat valiza in camera si am mers sa ne bucuram papilele gustative cu mult laudata bucatarie peruana. Sper sa reusim in fiecare seara sa incercam ceva nou.
Azi:

peste specialitate andeza cu banana prajita
inimi de vita

Doar putin am luat contact cu orasul, insa ne-a surpins un centru plin de viata cu magazine si restauranete cochete.

Si cu multe mate care dau cu laba sa le dai mancare – nu le-am dat 🙂

Acum ne punem la nani ca de maine vom avea doar zile f pline. 😘
Diferenta de fus orar e de -8h fata de noi.

Ziua 2 – Lima, un oras al contrastelor

As caracteriza Lima ca un oras al contrastelor, despre care mi-e greu sa spun daca imi place sau e undeva sper never again. Poate ca orice metropola dezvoltata in ultimul secol, combina saracia extrema cu opulenta noilor cartiere.
Lima a devenit capitala Perului la 1536 cand conchistadorul Pissaro a decis ca Cusco e prea departe de ocean ca sa poata trimite usor bogatiile tarii catre Europa. In plus zona de coasta permitea si dezvoltarea mai usoara a orasului.

Insa haideti sa ne dam cateva secole in urma cuceririi spaniole, ca istoria civilizatia sud americana pare a fi la fel de vechea ca si cea europeana. Dovada sta nu departe de centrul Limei aceasta piramida surprinzatoare, care dateaza din sec I dupa Cristos. Piramida s-a conservat foarte bine in ciuda faptului ca nu-i din piatra masiva, datorita faptului ca la Lima nu ploua mai niciodata. Au zile cu umiditate ridicata, dar ploaie canch.

Cu toate astea verdeata este abundenta, mai putin in zona centrala.

Ne-am oprit la muzeul Larco, colectie privata a uneia dintre cele mai bogate familii din Peru. Ea a adunat dovezi ale diverselor civilizatii care au populat zona Peru. Doua le-am retinut, pe langa inca pe care o sa o abordam zilele viitoare.
Civilizatia Mocha, datata sec I – VIII AC este una de care eu n-am auzit pana acum, si care le avea bine cu ceramica. M-a uimit cat de bine s-a pastrat ceramica lor. Parca le-au lustruit cu periuta de dinti.

Mocha a disparut contextual, sau cum zic ei, de la sine, prin evolutie.

Civilizatia Nasca e cea de-a doua. Ca si Mocha le placea si lor lutul, asa ca au lasat si ei ceva in urma.

Ce mi-a atras atentia e ca arheologii nu prea s-au dumirit de ce a disparuta aceasta.

Si desigur partea importanta a muzeului a fost … galeria erotica!!! Stramosii peruanilor stiau ce e cu adevarat important de imortalizat. Si au facut-o fara a se zgarci la detalii 🙂

Cred ca i s-a parut ghidului nostru ca ne-am incins cam tare la editia speciala a muzeului, ca de aici ne-a dus direct la … catacombe. Ura! A fost minunat sa admiram cranii decorate cu femururi, si la care unii destepti si-au pus dorinte, ca banuiesc ca de-aia au aruncat bani si nu ca au pariat sa vada cine nimereste craniul.

Peruanii au si ei varianta locala a Cinei cea de Taina, unde la masa se serveste pocusor de guineea cu ardei iute, si Iuda si-a adus si un prieten la cina.

Zilele astea in Peru sunt ceva miscari de protest contra inflatiei si din cauza asta astia au blocat accesul localnicilor in centru, drept urmare ne-am bucurat de Plazza de Armes doar pentru noi. Se pare ca in Peru fiecare oras isi are propria Plazza de Armes, asa ca o sa mai tot avem.

Piata a fost construita secolul trecut, ca in sec XIX a fost un cutremur care a pus la pamant orasul, si ceea ce vedem azi s-a construit dupa. Piata este tare reusita, cu cladirile ei cu balcoane din lemn.

Cam asta e centrul Limei, care in rest e inconjurat de cartiere sarace, care arata ca Ferentariul nostru. Mai sunt unele artere frumoase, insa exceptand piata de Armes, nu m-a impresionat altceva.

De fapt, mi-a placut tare mult cartierul nou construit Miraflores. Ceva mai departe de centru, construit nou, cu faleza, parcuri, zone de agrement, e o incantare, mai ales daca treci cu vedere amestecul arhitectural.

Pacificul le ofera localnicilor o zona buna de surf, de lenevit la soare sau de admirat apusul.

Pescado a fost la meniul zilei si seara o gustare pe faleza de peste 100m inaltime.

Maine ne sculam la 4 am ca e o zi cu multe de vazut 🙃

Ziua 3 – Nasca vazuta de sus

Azi era in plan sa ne dam cu barca si sa ne bucuram de “Galapagosul” de Peru, doar ca, capitania portului a zis ciuciu muciu iesit azi in larg, ca sunt valuri.
Asa ca am facut niste poze intr-un port cu ape linistite 🙂

Am mers in schimb sa vizitam rezervatia Parnacas, care mi-a placut tare mult, fiind de fapt un mic desert, in care gasesti cochilii uitate de timp si vreme.

Am admirat de la distanta si pasarile locale care produc celebrul guano, mai exact gainatul, care e foarte bogat in azot. In secolul XVIII peruanii au umplut Europa de guano care s-a dovedit a fi un foarte bun fertilizator pentru agricultura. Asta pana chimia i-a luat locul. Acum e parte din agricultura organica.

Parasim coasta Pacificului, si ne adancim in continent unde avem parte de peisaje surprinzatoare.

Despre Nasca, probabil ca stiti si voi deja destule, asa ca nu va plictisesc cu asta. Din aer, formele lasate mostenire de catre cultura Nasca arata surprinzator. De fapt tot peisajul m-a surprins cu al sau sol neobisnuit care se mentine asa cum e de doua mii de ani datorita lipsei ploilor.

Zborul cu avionasul a fost tare interesant, dar trebuie sa faci fata la inclinarile bruste de pe o parte pe alta, care te ajuta sa vezi formele. Sau sa fii mai orientat ca Horia si sa-i ceri de la bun inceput pilotului sa mearga lin. A, si inainte de imbarcare kilogramele la control, ca nu urci cum vrei tu. Ci esti repartizat dupa greutate.

Lomo saludad este unul din felurile cele mai cunoscute de manacare ale lor – vita cu legume si sos de soia. Si trebuie sa re Muy bueno 🙂

A fost o zi cu multi km si maine va fi una cu si mai multi. Asa ca maine din nou la drum 👋😘

Ziua 4 – O luam spre munti

Peru are un teritoriu intins si frumusetiile lui nu-ti se dezvaluie usor.
Asa ca azi a fost o zi lunga de mers cu autocarul. Din fericire restul vor include mai putini km de parcurs, ca de azi am inceput ascensiunea Anzilor.
Prima oprire la Arequipa la 2300m, pe care o vedem pe indelete maine.

Chiar daca a fost lung drumul azi n-a fost lipsit de spectaculozitate, fiind in mare parte de-a lungul oceanului.

Peru sta si el la intalnirea placii Nasca cu cea Sud Americana, din cauza asta avand cutremure frecvente.

Falia se intinde pe mii de km, in Chile fiind zona unde poti atinge cu mainile ambele placi in acelasi timp.

Faleza Peruana are o frumusete aspra, fiind lipsita total de vegetatie si ai parte constant de senzatii tari, drumul fiind lipsit complet de parapeti.

Din loc in loc, raurile, care reusesc sa traverseze zona desertica si sa ajunga pana la ocean, formeaza adevarate oaze. In astfel de zone am dat de livezi bogate de maslini.

A fost simpatic ca pe drum ghidul ne tot atragea atentia la stancile acoperite de guano, ca la un moment dat aveam senzatia ca facem “turul gaintilor”. Ma bucur ca am parasit litoralul ca cred ca urmatorul pas era sa invatam sa-l colectam.

Favorita mea azi a fost plaja cu dune de nisip. Mi-a placut combinatia de desert cu mare.

Apa Pacificului recisoara, dar no, aici e toamna.

Maine Arequipa.
Azi am aruncat doar un ochi sa vedem ce ne asteapta.

Ziua 5 – Arequipa, orasul alb

Si odata cu Ziua 4 am inceput sa gasim Perul pe care-l asteptam 🙂
Arequipa, orasul alb, ne-a primit cu fanfara dis de dimineata.

Orasul este o bijuterie calda, costruit la poalele vulcanului Mitsi, care ne-a umplut de bucurie. Majoritatea cladirilor sunt construite din roca vulcanica alba, Sillar, care ofera constructiilor rezistenta sporita la cutremure. Orasul a fost distrus de cateva ori de cutremure si din cauza asta, mai ales in Plazza de Armes poti vedea unde s-au refacut cladirile, roca fiind mai alba.

Stradutele sunt un amestec de cladiri de tot felul, insa multe dintre ele sunt cochete foc.

Aici e primul loc unde am gasit o manastire de maici in buricul targului, Santa Catelina. Costructia ei a inceput la 1570 si timp de 300 de ani au tot construit la ea, fie pentru a o extinde, fie pentru a o reface, datorita cutremurelor. Si asa manastirea a ajuns o mini citadela cu strazi, gradini, vinarie … insa in care odata intrata, ca fata, nu mai ieseai niciodata in afara zidurilor.

Fiecare a doua fata nascuta era trimisa la manastire (prima se marita cu cine trebuie, a treia ramanea sa aiba grija de parinti si restul faceau ce voiau). Insa, statutul in cadrul manastirii era dat de zestrea pe care o aduceai:

plateai intregral taxa (tributos cum zic astia) erai maica superioara, aveai servitori si sclavi si tot ce trebuia sa faci era sa te rogi 11 ore pe zi. Ma gandesc cate romane de dragoste or fi scris femeile alea in mintea lor in cele 11 ore zilnice.
plateai partial taxa – erai maica de rang inferior, cu slujitori si sclavi, dar te rugai doar 7h pe zi si in rest munceai.
cat despre servitoare si sclave, ele n-aveau nicio optiune decat sa munceasca pana mureau.

La pranz ne-am delectat cu mancare specifica Arequipa.

Si am luat in sus la “deal”, drumul nostru ducand prin podisuri unde fauna locala este alpaca si vicuña, sora nedomesticita a lamei.

Am constatat cu ocazia acestei excursii ca eu si altitudinea nu facem casa buna. La 4900m am cam fost knock-out. Ho n-a avut mai nimic, poate doar asa o jena, dar cred ca erau doar chilotii care-l jenau. In poze m-am straduit sa salvez aparentele.

Si asta in ciuda stimulentelor luate, al caror efect a fost ca doar mi-au amortit limba.

Seara ne-am bucurat de meniul local – pastrav de munte si alpaca. Ambele delicioase!

Cartofii aia de langa peste au fost bestiali. Si carnea de alpaca e faina.
Si asta dupa ce ne-am balacit in piscina cu ape termale si cu cei din grup am socializat mai relaxati ca aici nu exista net.

Ziua 6 – Colca, in zbor de condori

Ziua 5 am inceput-o cu canionul Colca, in speranta ca vom vedea condorii.

Dupa o noapte dormita la 3600m organismul meu a inceput sa se mai acomodeze cu altitudinea, asa ca am fost in forma de admirat (am bagat si o caramea pentru rau de altitudine). Si bine am facut ca peisajul pare desprins dintr-o alta lume.

Canionul terasat din perioada pre-inca este minunat. Si in mod surprinzator sunt destule comunitati locale care traiesc rupte de restul lumii. Mi se pare locul perfect unde sa vii si sa te pierzi cateva zile intr-o lume aparte, unde singurele zgomote pe care le auzi sunt ale apei si pasarilor.

Am prins sezonul fructelor de cactus si ne-am oprit pe drum la un nene sa ne delectam cu ele. Sunt surprinzator de delicioase si super zemoase.

Si am ajuns si la locul de bastina al condorilor, care au fost flamanzi si cand ne-au vazut asa pufosi s-au inaltat sa vada daca fac rost de ceva. Se pare ca am fost norocosi ca ne-a zis ghidul ca data trecuta cand a fost au stat doua ore si degeaba.

Ajungand ape continentul Sud American, am realizat cat de putin stim despre multele civilizatii care au existat pe continentul sud american si asta din cauza ca nici una dintrele nu a avut scriere.
Si din pacate spaniolii cand au ajuns i-a interesat doar aurul gasit si convertirea localnicilor, si nu au incercat sa transpuna legendele orale in scris.
Despre inca se mai stie cate ceva, dar despre restul avem in mare parte ghicitori si umpleri de spatii pe baza diverselor obiecte gasite.

Un site pre-inca, al culturii Qulla, ne dezvaluie mult prea putine despre ei. Niste morminte peste care inca le-a construit pe ale lor

Si la cina … porcusor de guineea

dap … never again 🙂

Ziua 7 – Titikaka

Un rasarit frumos de soare, peste lacul Tatikaka, ne anunta ca e timpul pentru ziua 7.

Puno, este principala localitate de pe malul lacului. Localitatea s-a dezvoltat enorm in ultimii ani ajungand la 600’000 de locuitori. Localitatile, exceptandu-le pe cele coloniale, seamana mai mult a Asia decat cu Europa.

Lacul este imens si 60% apartine Perului, 40% Boliviei. Si ca sa va faceti idee cat e de mare, Bolivia, care n-are iesire la mare, si-a facut flotila militara pe lac.

Doua obiective pe ziua de azi

insulele plutitoare ale populatiei Uros
insula Taquila, una dintre principalele insule Peruane, care si-a pastrat propria identitate.

Asa ca ne-am imbarcat si am purces, ca plimabrica din Puno pana la Taquila dureaza doua ore cu barca rapida.

Uros, celebrele insule plutitoare. Hmmm … experienta a fost tare faina, ce nu mi-a placut e ca, datorita turismului, insulele mi s-au parut un talcioc plutitor. Partea faina e ca m-am simtit tare subtirica in comparatie cu localnicii, care ce-i drept au doar vreo 150m2 in care se sa invarta.
Dar pe insula au caine, pisica, gaini, panouri solare, buda si unii chiar si porci.

Insulele le fac din radacini de stuf, peste care pun straturi multiple de stuf, iar casele le inalta iarasi, ca altfel iau apa. Pe insula pe care ne-am oprit locuiesc 16 familii, 22 de suflete. Se pare ca un adult = o familie.

Asa arata interiorul unei case de pe insulele de stuf.

Nu prea m-am lamurit cum isi gasesc perechea.
Ce-i drept sunt multe insule dar n-am vazut sa aiba si ei vreo promenada pentru lipeala

Am zis sa ne dam si cu barca lor traditionala … o usoara teapa, ca unul dintre vaslasi era disperat doar sa ne ia banii, si ne-au scoas vreo 30m in larg si apoi inapoi 🙃
Din pacate turismul are multe efecte negative.

Asa ca, plimbati cu barca lor, am luat-o spre Taquila cu o barca care se si misca.
Si aici a fost adevarata placere.
Lacul Titikaka este locul unde s-a nascut primul inca, Mana Capac, pe care zeul Viraccucha l-a ridicat din apa, si l-a trimis pe pamant sa intemeieze dinastia inca. Populatia locala si-a pastrat traditiile si identitatea incasa, si au reusit sa obtina si o autonomie locala.

Pranzul l-am luat la o familie locala

supa de quinoa
pastrav de Titikaka

Seara o incheiem in Puno, cu dansuri traditionale. Unele dansuri si muzica, tare frumoase.

Ziua 8 – “hoinarind” prin Peru

Ziua 7, o pornim spre Cusco, centrul cuvilizatiei Inca, un drum de 400km, constant la peste 3500m.
Drumul este de o frumusete aparte, presarat cu vestigii ale diverselor civilizatii andine.

Pukara este prima noastra oprire, unde din diversele obiecte gasite, arheologii incerca sa completeze puzzel-ul unei culturi de mult apuse, si care a inflorit intre anii 0 si 200 dupa Cristos.
Se pare ca obisnuiau sa-si decapiteze dusmanii, ceea ce nu e neobisnuit.

Si asta e o harta tare interesanta care prezinta evolutia civilizatilor americane vs cele europene

In Pakura-ul actual, emblema este taurasul, pe care-l gasesti pe gardul bisericii, dar si pe case (impreuna cu gacica) ca semn al prosperitatii.

Parasim regiunea Puno si trecem in Cusco pe la pasul aflat la 4400m. Deja organismul meu s-a invatat cu altitudinea si reusesc sa zambesc in poze, dar mai ales sa ma bucur de un peisaj superb.

Se vede ca incepem sa coboram, ca zona devine mai populata, cu multe terenuri agricole si turme de lame / alpaca. Inca nu reusesc sa le deosebesc.

Urmatoarea oprire, Raqchi. Fost templu incas a carui istorie se compune din bucatele. Locul a fost mare si ceea ce au hotarat arheologii este ca era un centru de cult, dar care aduce mai mult a manastire ca pe langa preoti, erau si slujitori, dar si armata, dat fiind ca locul era si depozit de grane si carne uscata.

Auzim din ce in ce mai mult vorbindu-se in quechuana, limba incasilor. Nu inteleg o boaba din ea. Intr-un cantec tot zicea solistul cu pui pui si am hotarat ca, canta varianta locala a Catelus cu parul cret 🙃
Amarilla este o alta limba care s-a pastrat in zona, dar o vorbesc doar populatia Uros, de pe insulele plutitoare.
Ambele limbi au acum scriere latina, insa aceasta nu poate reda pronuntia reala.
Despre incasi mai povestim zilele urmatoarea, ce as mai adauga acum este ca la 130 de ani dupa descoperires Amercii, 95% din populatia indigena a murit, in principal din cauza bolilor aduse de europeni.

Link la un cantecel in quechuana.

Drumul spre Cusco ne poarta si pe la caterala Sf Petru. Una din multele catedrale construite de spanioli ca sa “salveze” populatia locala. Si ce e trist este ca au venit 3 curente crestine: franciscan, dominican si iezuit. Ma gandesc ce competitie era care sa converteasca mai multi.
Se zice ca, catedrala este capela Sixtina locala. Va las pe voi sa concluzionati daca concureaza sau nu cu originalul.

Si cu asta ajungem la Cusco, de unde ca incepe infuzia Inca.
Si profitam sa iesim la o plimbare de seara si Cusco ne incanta maxim.
A s-a Plazza de Armes e tare faina, si in mijlocul ei este statuia lui Manco Capac, primul inca ridicat din apele lacului Titikaka, si trimis de zeul Viraccucha sa intemeieze poporul incas. Inarmat cu un toiag de aur trebuia sa gaseasca buricul pamantului si acolo sa-l infiga in pamant, iar acel loc sa devina locul de intemeiere a incasilor

Si ce poate fi mai bun, dupa o zi cu un drum lung, decat o bere locala savurata la unul din balcoanele pietei.

Ziua 9 – Inca world

Circuitul este conceput in asa fel incat frumusetea este intr-un continuu crescendo.
Ziua 9 a fost dedicata vaii sacre incase, o cale pentru care pozele sunt mult prea sarace pentru a-i reda frumusetea.
Valea sacra era foarte populata in perioada inca, perimitand dezvoltarea agriculturii si cresterii animalelor, de aceea pastreaza multe vestigii, de fapt cele care au scapat de furia spaniolilor.

Eucaliptul este copacul dominat, el fiind adus din Australia. L-am gasit si la 3500m pe langa cactusi. 🧐
Cumva cactusii aia m-au confuzat, ca nu ma asteptam sa-i gasesc in Anzi la peste 3500m.

Drumul nostru incepe cu situl Saysaywaman (sexy woman 🙃) care inseamna cap de puma. Era resedinta de vara a celui mai important rege incas.
Sincer, e greu de digerat explicatia pe care au gasit-o arheologii legat de modul in care au fost transportate blocurile imense de piatra. Cel mai mare bloc cantareste 130t. Si, ca sa fie tot tacamul, incasii nu descoperisera roata (sau cel putin asta e informatia pe care ne-au pasat-o spaniolii despre incasi).

Este uimitor nu doar cum au carat bolovanii, ci si cum i-au potrivit, luand in considerare si cutremurele frecvente ale zonei.
Cel mai important rege incas a fost Pachacutec, in perioada caruia imperiul incas se intindea pe teritoriul actual al Peru, Chile si o parte din Bolivia.

La Q’enqo era templu pentru sacrificii, dar si templu celor “high class”. Incasii isi ingropau mortii in pozitia fetus, pentru a putea trece in viata urmatoare, care cica ziceau ca e similara cu cea curenta. Nu sunt lamurita de ce au vrut ei sa fie similara. Ghidul s-a socat cand l-am intrebat care-i ideea 😁

Locul ne ofera o panorama superba asupra Cusco-ului. Oraslele aici se dezvolta tare putin pe orizontala, de aceea se intinde Cusco cat vezi cu ochii pentru a cuprinde toti cei 600’000 de locuitori.

Pukapukara era punct de tranzit, unde trebuia sa platesti taxe pentru a trece muntii, spre jungla. Ruinele mai putin importante aici, insa privelistea …

Constat cu bucurie ca in ciuda celor 3800m nu mai am nevoie de hapuri pentru a face fata altitudinii. Mai ca as face si niste genoflexiuni.

Baile de relaxare le-am gasit la Tambomach’ay unde regele venea sa se purifice si sa vaneze.
Din nou, habar n-am cat din asta e adevarat, pentru ca principala grija a spaniolilor a fost sa distruga tot ce au gasit din religia si istoria incasa.

De aici drumul incepe sa coboare pana la minunata altitudine de 2792m. Deja avem atata oxigen ca facem supra dozaj si radem la orice. 😂
Si Valea Sacra continua sa-si dezvaluie frumusetea.

La shopping ne oprim in … nu mai stiu ce oras. Dar profitam de timp si bem o cafea in piata centrala. Daca aveam timp probabil ca lasam ceva banuti aici, ca rar am fost asa tentata de multitudinea de culori. Cred ca noutate produselor creste tentatia de a scoate banutul si a negocia

In zona se mai pastreaza un oras, Ollantaytambo, asa cum a fost el construit de incasi si care este in continuare locuit. Baza caselor este din pietrele specifice incasiilor, si casele aveau geam doar pe interior. Am vizitat si o familie care locuieste ca acum 500 de ani. Ma rog, au totusi curent, insa in casa cresc porcusori de guineea si au si templu religios. O experienta tare interesanta.

Sa fie oare asta cina mea de diseara? … mai bine nu.

La pranz am mers la un restaurant hangar cu bufet suedez. Cand vezi restaurantul iti creezi o imagine a hoardelor de turisti care vin in zona. Insa este low, ceea ce pt noi e bine.
Ideea e ca am facut poza asta ca sa vedeti chestiile alea lunguiete si spiralte care arat ca un rahatel de cutu. Ei bine, ala e un cartof 🙂

Si ne imbarcam in trenul turistic care ma duce sa-mi vad visul. Ma rog lui Viraccucha sa ne dea si maine o zi cu soare 🌞

Ziua 10 – Machu Picchu – un vis realizat

O luam de-a lungul Raului Urubamba care ne poarta prin Valea Sacra, si la capatul careia ziua 9 ne daruieste Machu Picchu.

Totusi, cum a fost posibil ca Pizarro, cu o armata de 168 de oameni, 20 de cai, doua tunuri si ceva muschete sa cucereasca un popor de 1’000’000 de suflete?
Pizarro a ajuns intr-un moment in care era razboi civil in imperiu. Dupa un secol de regi mareti, pornind cu Inca Pachacutech, imperiul a fost rupt in doua intre doi frati vitregi.
Pizarro l-a capturat pe unul dintre cei doi frati si ca sa-l elibereze a cerut o cantitate imensa de aur. Cu toate ca primit-o tot l-a omorat pe regele incas.
De asemenea, popoarele care fusesera cucerite de incasi, s-au aliat cu spaniolii in speranta de a scapa din imperiu. As zice ca au luat o mare teapa 😦
Si apoi restul procesului de cucerire a unui popor maret, l-a completat varsatul de vant.

Cu cele 3 simboluri ale incasilor: condorul pentru lumea de deasupra, puma pentru cea de pe pamant si sarpele pentru lumea de dedesubt.

Machu Picchu ramane marele mister al imperiului incas. O ghicitoare care a inceput in 1911, cand a fost descoperit de Hiram Bingham si care ramane in continuare o ghicitoare nedezlegata.

Este cel mai frumos loc pe care l-am vazut pana acum! Si Viraccucha ne-a scaldat ziua in soare.
De o parte Valea Urubamba si de alta incepe jungla Amazoniana, locul pare desprins din povestile cu zane, sau poate mai bine cu mareti regi incasi.

Cum se numea de fapt Machu Picchu, nu vom sti niciodata. Numele primit dupa descoperire inseamna Batranul Munte, in limba quechuana.
Americanul Hiram a fost in final un alt vanator de comori, interesat doar sa duca arfectele gasite in US, unde pot fi vazute acum intr-un muzeu din Connecticut. Mumiile insa n-au prezentat interes si au ajuns la cosul de gunoi.
In 2011, peruanii au reusit sa recupereze cam 25% din aceasta comoara.
Peru, din punct de vedere turistic, a primit un cadou imens din partea lui Hiram, dar pretul platit a fost pe masura.

Constructia orasului ii este atribuita marelui Pachacutec, si ar fi durat 30 de ani. Cat e de adevarat ? …
Orasul se sustinea prin sine insasi, avand terase pentru agricultura, canale pentru apa si o structura ierarhica foarte bine definita.

De ce a fost abandonat? cum de nu l-au gasit spaniolii? Din nou ghicitori.
Ori au fugit locuitorii de frica spaniolilor, ori a fost un razboi cu un trib advers, ori varsatul de vant, ori …
Ori spaniolii nu au putut ajuge calare, ori i-au omorat pe toti care mai stiau de oras, ori …

Acum il cuceresc turistii. Noi am putea spune ca am avut noroc de o perioada in care multi nu pot calatori inca, asa ca am avut portiuni cand am putut savura minunatul Machu Picchu. In 2024 am auzit ca s-a redus numarul de vizitatori primiti zilnic.

Machu Picchu este un must see. Mie mi-a mers la suflet mai ales ca visam de mai bine de 30 de ani sa-l vad.

Ziua 11 – Placcoyo – un altfel de rainbow mountain

Ultima zi e pentru rainbow mountain – Palccoyo.
Zapada de pe crestele muntelui s-a topit acum ceva ani, scotand la iveala un munte in multe culori.

4900m pare sa fie o provocare tare mare pt organismul meu. Mi-a fost mult mai bine dar urcarea mi-a facut inima sa alerge in galop.

Localnicii alearga pe munte in sus si-n jos fara nicio problema. Ne-am intalnit cu o tanti de 82 de ani trecand super sprintena pe langa turistii gafaind.

Efortul ne-a fost rasplatit din plin cand am ajuns pe creasta, norii si-au vazut de drum si privelistea plina de culoarea s-a deschis in fata noastra.

Si cu asta ne facem bagajele sa o luam maine spre casa.
Concluziile si mai ales daca ne-am muta aici – to come 🙂

Concluzii

Si am ajuns la momentul concluziilor
Si nu e simplu. Asa ca incerc sa le grupez pe categorii.
Peisajele:

zona de la Lima pana la Arequipa, doar coasta a fost mai spectaculoasa. Oceanul cu frumusetea lui si surprinzator cu mirosul lui care era tare accentuat in Lima
Arequipa / Colaca / Puno/ Cusco si desigur Anzii – absolut minunat!. In plus aici gasesti celebrele llamas si alpacas. Turmele locale.

Orasele: Arequipa su Cusco ne-au placut, Puno, uratel.
In Cusco ne-am pierdut pe stradute si am hoinarit pe unde ne-a atras zona. Stradute frumoase cu amestec colonial si incas. Din pacate spaniolii si-au construit bisericile peste templele incase si probabil si casele. Cum arata Cusco cand au venit spaniolii vom stii doar cand se va inventa time machine.

Religia – am intrat special prin biserci pentru a vedea influenta incasa in religie. Am gasit-o, insa nu asa de mult cum ma asteptam, intr-un Isus purtand tol incas, in copii crestinati, soarele incas ici colo sau in cantece bisericesti locale.

Ei nu prea isi tencuiesc casele ca sa nu plateasca taxe. Si de aia toate orasele lor au un aspect neterminat.

Oamenii mi s-au parut tare faini, insa ce-i drept ne-am ciocnit mai mult de cei din comert/turism.
Insa multi sunt inca taresaraci si asta se vede din casele in care traiesc, in mizeria de pe strazi (mai ales in zona Lima / Nasca / Ica). In zona de sud, cea care a ramas mai mult inca, mi s-a parut ca economic e mai bine, poate si din cauza ca aici si taranii beneficiaza de pe urma turismului si-si pot vinde produsele. Si vezi, mai ales femeile pastrand portul traditional.

Mi-au placut foarte mult copiii: fatuci super faine si zambarete.

Si am avut ocazia sa prindem intr-un sat izolat si adunarea generala. Se pare ca deciziile importante le ia intreaga comunitate nu doar primarul.

Mancarea – olalala, muy buen! Nu degeaba bucataria peruana este una de top.
Insa m-au intrigat preturile care la restaurant erau la fel ca la noi in centru si nici la alimentara nu era mult mai ieftin. Asa ca intrebarea e cum poate patura saraca sa supravietuieasca?
Si am gasit raspunsul la piata de duminica din Cusco. Spre disperarea lui Horia l-am dus la plimare prin ea.

Economia, din pacate pt ei nu si-au dezvoltat industrie, mineritul si exportul materiei prime este in continuare prima sursa a lor de venit. Privindu-i asa ai zice ca sunt tot in perioada coloniala. Datorita lui Machu Picchu turismul a devenit a doua lor sursa importanta de venit, devansand astfel agricultura. Porumbul, cartoful si quinoa sunt cele mai populare la ei. Fructele foarte variate si gustoase.

Si totusi Peru este foarte bogat avand si jungla si munte si mare, ceea ce le oferta o diversitate mare de produse. Datorita apelor au independenta energetica, ca din ce ne-au zis ghizio, Cusco e peste 60% pe hidro energie. Ceea ce duce la concluzia ca politicul este corupt si din pacate din ce am aflat viitorul lor politic se anunta intunecat.

Ne-am muta aici?
Nu, ca mi-ar fi frica sa trec strada. Mai in gluma mai in serios, astia iti trec cu masina peste degetele de la picioare pe trecerea de pietoni si asta prin fata politaiului.
Si mult prea multa saracie.
De revenit am vrea sa revenim, sa facem Inca trail (un drum pe jos de 42 km facut in 4 zile si care porneste din Ollaytantambo si se termina la Machu, cu dormit in cort) si sa vedem si jungla.
Altfel, Viva el Peru.

Tips and tricks

Fiind mai departe si o zona mare de acoperit am optat pentru excursie organizata. Am mers cu Dal Travel si experienta a fost pozitiva. Am aranjat cu ei sa mai ramanem noi o zi in plus fata de grup, cand am mers la Palccoyo.
Preturile sunt negociabile, si au produse artizanale de calitate
Costul mancarii la restaurant, cam ca la noi.
Merge facut individual? Desigur, insa nu ar fi usor. Sunt distante mari de acoperit si personal n-as conduce pe la ei. Ca si siguranta, as zice un 7 pe o scara de la 1 la 10.

Ageless Travelers